Compartimentul de îngrijiri paliative al Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba, condus de medicul Răzvan Curcă, şeful Secţiei de Oncologie, a fost acreditat de către European Society for Medical Oncology (ESMO) recunoscându-se în acest fel munca depusă pentru în acest domeniu puţin accesibil în Românie. În ţara noastră doar Centrul Integrat de Oncologie şi îngrijiri paliative din Bucureşti mai deţine o astfel de acreditare, care se va încheia însă la sfârşitul acestui an.
„Acreditarea a fost obținută pe o perioadă de trei ani, 2014-2016 și este o recunoaștere a Compartimentului de îngrijiri paliative din Alba Iulia. Am făcut acest demers pentru a dezvolta în viitor serviciile oferite pentru pacienții cu cancer în fază terminală, dar și pentru alți pacienți cu afecțiuni care au același deznodământ”, a explicat medicul Răzvan Curcă.
Șeful Secției de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Alba spune că se intenționează, în viitorul apropiat, încheierea unui protocol detaliat pentru ca medicii rezidenți de oncologie medicală și radioterapie de la Facultatea de Medicină din Cluj-Napoca să poată să facă o pregătire în ceea ce privește paliația la spitalul din Alba Iulia.
„Există la acest moment o opinie favorabilă pentru realizarea unui training pentru medicii rezidenți de oncologie medicală. Dorim să realizăm mai multe serii de pregătire, de câte trei luni fiecare, pentru tinerii medici. Intenționăm să demarăm acest proiect începând de anul viitor, deoarece mai trebuie stabilite doar detaliile acestui protocol”, a mai spus Răzvan Curcă.
De asemenea, există și intenția de a extinde serviciile de paliație pe alte două paliere.
„Avem în vedere și formarea unei echipe medicale a Spitalului Județean de Urgență Alba pentru îngrijiri paliative și crearea unui Ambulatoriu de îngrijiri paliative, deoarece există o paletă foar
te largă de afecțiuni care necesită acest tip de consiliere, tratament și îngrijire. Pentru aceste demersuri trebuie creat însă și un cadru legislativ”, a explicat medicul Răzvan Curcă, care este și vicepreședintele al Comisiei de Paliație a Ministerului Sănătății.
Compartimentul de îngrijiri paliative din cadrul Secției de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia a fost deschis în urmă cu mai puțin de doi ani și are 6 paturi. În anul 2012 un număr de 190 de pacienți din Alba și din alte județe au trecut prin acest centru.