Spitalul Județean de Urgență Alba a aplicat la Programul de granturi „Raiffeisen Comunitati” cu Proiectul „2+” pentru crearea unui spațiu distinct dedicat părinților și bebelușilor. Proiectul, care se adresează întregii familii, a fost ales printre finalişti şi are nevoie de cât mai multe voturi pentru a primi finanţare.
Scopul proiectului
Spitalul își propune să ofere un serviciu integrat care nu se adresează numai mamei ci și noului tată prin crearea unui mediu cald, deschis și prietenos în care să poată interacționa cu nou-născutul. În acest spațiu care va fi dotat și cu materiale informative părinții pot beneficia de consiliere personalizată și de demonstrații în ceea ce priveste primul contact, alaptarea, prima baie,schimbatul scutecului și alte informații necesare familiei.
Datele complete despre acest proiect le puteți găsi aici.
În Spitalul Județean de Urgență Alba se înregistrează aproximativ 1.300 de nașteri anual. Deci prin acest proiect, peste 1.000 de familii din județul Alba ar putea beneficia de un spațiu în care să se bucure de prima întâlnire cu copilul.
Potrivit regulamentului concursului pentru a acorda votul acestui proiect trebuie să vă înregistrați pe site-ul concursului. Urmăriți pași următori pentru a vota!
Urmăriţi-ne şi pe pagina oficială de Facebook a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba.