Medicina legală este o specialitate medicală care aplică principiile și metodologia științelor medicale la domeniul juridic, aflându-se la granița dintre medicină și științele juridice. Ea urmărește, în interesul justiției, să obiectiveze și să evalueze la solicitarea organelor de justiție sau a părților implicate aspectele medicale conținute în spețele juridice cu privire la omul în viață sau cel decedat, oferind un suport probatoriu științific expertal (probațiune biologică).
Necesitatea expertizelor/constatărilor medico-legale se regăsește în toate cauzele juridice cu implicații medicale, precum și în toate cazurile medicale cu implicații juridice.
Medicina legală reprezintă astfel o interfață între gândirea juridică și cea biologic-medicală. Prestația medico-legală trebuie să fie obiectivă (se bazează numai pe date ce se pot demonstra), științifică (raționament apt de a fi reprodus) și imparțială, adică de tip expertal.
Pentru obiectivitate medicul legist va căuta să ajungă în posesia tuturor datelor medicale, solicitând concursul organelor de justiție și al unităților medicale. Punerea la dispoziția medicului a datelor medicale, științifice, ale cazului dat, reprezintă o necesitate din punct de vedere medical, juridic și social și stă la baza Respectării Drepturilor Omului, constituind un fundament pentru a evita erori medicale și juridice cu consecințe dezastruoase atât la nivel individual cât și social.
Echipa Serviciului Județean de Medicină Legală (SJML) Alba este formată din:
Matei Raluca Maria – șef serviciu, medic în specialitatea medicină legală;
Pura Ana-Maria – medic în specialitatea medicină legală.
Atribuțiile principale ale SML Alba sunt:
1. Efectuează expertize și constatări medico-legale din dispoziția organelor de urmărire penală sau a instanțelor judecătorești, precum și în cazurile de deficiențe în acordarea asistenței medicale ori în cazurile în care, potrivit legii, sunt necesare expertize medico-legale psihiatrice;
2. Efectuează, cu plată, examinări medico-legale, la cererea persoanelor interesate;
3. Pun la dispoziție catedrelor de medicină legală din universitățile de medicina și farmacie, în condițiile prevăzute de dispozițiile legale, de deontologia medicală și de reglementările privind drepturile omului, materiale documentare, cadavre, țesuturi și alte produse biologice necesare procesului didactic;
4. Pun la dispoziția Institutului de Medicină Legală „Prof. Dr. Mina Minovici” și a institutelor de medicină legală materiale necesare pentru cercetarea științifică;
5. Contribuie la ridicarea nivelului de acordare a asistenței medicale din unitățile sanitare, comunicând organului ierarhic superior al acestor unități deficiențele constatate cu ocazia desfășurării activității de medicină legală;
6. Participă, la cererea instituțiilor sanitare și a Colegiului Medicilor din România, la lucrările comisiilor de anchetă, instituite de acestea și contribuie, atunci când diagnosticul este incert, la clarificarea cauzelor care au provocat vătămarea integrității corporale, a sănătății sau decesul bolnavilor.