Proiectul privind construcția Secției de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, aprobat de Ministerul Dezvoltării Regionale

Proiectul privind construcția Secției de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, aprobat de Ministerul Dezvoltării Regionale

Proiectul depus de Spitalul Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia, privind construcția Secției de Psihiatrie cu ambulatoriu, 50 de paturi, săli de tratamente, consultații și terasă circulabilă în partea superioară, a fost aprobat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) care, prin Compania Națională de Investiții (CNI), se va ocupa de edificare. Suma totală care va fi investită este de aproape 20 de milioane de lei.

proiect psihiatrie02Consiliul Județean (CJ) Alba, în subordinea căruia se află spitalul, avea în plan finanțarea construcției unei moderne secții de psihiatrie. Având în vedere suma mare de bani necesară investiției, reprezentanții SJU Alba Iulia împreună cu reprezentanții CJ Alba, au decis să depună la MDRAP un proiect pentru a obține o parte din finanțare, iar banii astfel economisiți să se îndrepte spre alte proiecte din Sănătate. Documentația a fost depusă la MDRAP în februarie 2017, iar finanțarea a fost aprobată la începutul acestui an.

Valoarea investiției este de 19.921.048 de lei (inclusiv TVA), dintre care 533.937 de lei provin de la Consiliul Județean Alba. Durata prevăzută a execuției este de 36 de luni, SJU Alba Iulia a predat proiectul și amplasamentul către MDRAP care, prin CNI, se va ocupa de licitații, edificare etc. SJU Alba Iulia va fi beneficiar doar după finalizarea investiției și nu va putea interveni pe parcursul derulării acesteia. Clădirea va fi construită în curtea SJU Alba Iulia, aproape de Serviciul Județean de Medicină Legală și va corespunde nevoilor tuturor pacienților care vor fi internați sau tratați aici.

Căile de acces în clădire sunt prevăzute cu pachete de trepte și rampe pentru persoanele cu handicap, conform standardelor în vigoare. Pe lângă pachetele de scări de la extremitățile imobilului, clădirea va mai fi dotată cu un lift dimensionat pentru pacienți, un lift pentru personal și evacuare deșeuri si un lift pentru alimente. Pentru subsol s-a prevăzut o platformă exterioară.

proiect psihiatrie01

La parter, în zona centrală a clădirii, va fi amplasat ambulatoriul de psihiatrie. Sector ambulatoriu (pentru pacienţi neinternaţi) cuprinde: cabinete de consultaţii şi tratamente, compartiment de evidenţă medicală, programare, informare, spații conexe, grupuri sanitare, depozite pentru materiale sanitare etc. Tot la parter, va fi amplasat un serviciu de primire şi externare a bolnavilor, cu spații de igienizare, garderobă, cameră de gardă, cameră de tratament și consultații, spatii de așteptare și grupuri sanitare pentru însoțitori și vizitatori.

La etajul I va fi amplasată secția de psihiatrie pentru femei, cu capacitatea de 25 de paturi în saloane, cu trei paturi și două rezerve cu două paturi. Va fi delimitată zona cu pacienți nevrotici de zona cu pacienți psihotici. De asemenea, vor fi construite trei cabinete de consultații, sală de tratament, sală de activități, sală de mese, oficii, boxe etc.

La etajul II va fi amplasată secția de psihiatrie pentru bărbați cu capacitatea de 25 de paturi în saloane cu trei paturi și două rezerve cu două paturi. Va fi delimitată zona cu pacienți nevrotici de zona cu pacienți psihotici. Pacienții vor avea acces pe terasa clădirii, care va fi amenajată pentru pentru relaxarea în aer liber. Și la acest etaj vor exista cabinete consultații, săli de tratament, sală de activități, sală de mese, oficiu etc.

Fiecare salon va avea grup sanitar propriu dotat cu duș, lavoar și wc. Saloanele vor fi dotate, între altele, cu corpuri pentru iluminatul general, iluminat de veghe, iluminat de citit și iluminat de siguranța, dar și cu butoane de panică, noptieră la fiecare pat, lavoar și climatizare. Pentru circulația pacienților este prevăzut un lift cu capacitatea de 16 persoane.

Terasa circulabilă cu suprafața de circa 700 metri pătrați va oferi un spațiu inedit de relaxare în aer liber pentru pacienți și personal. Cota la care este amenajată terasa va oferi bolnavilor o oază de liniște și o priveliște frumoasă asupra spațiilor din jur. Pentru siguranța pacienților pe întreg perimetrul terasei va fi realizată o copertină tip peron din beton armat. Înălțimea copertinei va fi de 4,4 metri. Între elementele copertinei se va monta geam antiefracție. Se va monta, de asemenea, și gazon, iar în zona centrală vor fi realizate jardiniere în care vor fi plantați arbuști decorativi si vor fi amplasate bănci.

Spatiile verzi din incintă vor ocupa o suprafața de 10.607,4 mp. Pacienții secției de psihiatrie vor beneficia de o incinta amenajata în aer liber cu suprafață de 680 mp, împrejmuită cu un gard cu înălțimea de 3 metri dublat de gard viu.

Accesul în incintă se va putea face de pe Bulevardul Revoluției 1989, respectiv din strada Fântânele.

În solicitarea de finanțare depusă la MDRAP s-a precizat că, în prezent, secția de psihiatrie existentă, de pe strada Mihai Viteazul, nu funcționează în parametri optimi, iar o astfel de investiție se justifică și este absolut necesară.

De asemenea, s-a explicat că viitoarea clădire destinată secţiei va asigura spaţiul de confort şi de terapie ţintită a tulburărilor psihice, contribuind esenţial la resocializarea şi reinserția familială şi profesională a acestor pacienţi puternic afectați de factorii stresori dintr-o societate de tranziţie traumatizantă.

Urgenţele psihiatrice cu potențial înalt de agresiune şi autoagresiune vor fi tratate în camere de izolare parţială până la depăşirea bufeului psihotic, urmând ca ulterior tratamentul să fie continuat în condiţii de spitalizare moderne cu nimic mai prejos de cele mai înalte standarde de îngrijire și tratament.

Secția de Psihiatrie acuți va fi în aceeași curte cu clădirea principală a spitalului astfel încât colaborarea cu toate secţiile pentru consulturile intersecţii va fi mult mai rapidă și în folosul pacienților.