Medicii, echipa managerială şi întreg personalul medical s-au implicat astăzi în acţiunea „ZIUA PORȚILOR DESCHISE” de la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, prima acțiune de acest fel organizată de instituție, dar care se va repeta și în luna octombrie a acestui an.
La eveniment au participat albaiulieni interesați de serviciile medicale oferite de spitalul din Alba Iulia, dar și pacienți. De asemenea, au participat, la prezentarea susținută de întreaga echipă medicală a Secției de Cardiologie, președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel și cei doi vicepreședinți al CJ: Alin Cucui și Florin Roman.
Cu ocazia mesei rotunde organizate de Secția de Cardiologie s-au prezentat riscurile care pot duce la dezvoltarea unor afecțiuni cardiace și modul în care anumite obiceiuri nesănătoase de viață ne pot afecta sănătatea. Printre factorii de risc, asupra cărora pacientul poate intervenii se numără fumatul și alimentația nesănătoasă.
De asemenea, Secția de Interne a avut o prezentare amănunțită a serviciilor pe care le poate oferi și în cadrul celor trei compartimente dezvoltate în spital: compartimentul de bronhoscopie, cel de reumatologie și cel de endocrinologie.
Un punct de atracție, mai ales pentru copii a fost și cortul SMURD instalat în parcarea Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia unde au fost realizate demonstrații de prim ajutor, cu ajutorul unui manechin.
Cu ocazia acestui eveniment, în cadrul unei conferințe de presă, echipa managerială a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia a anunțat că acțiuni de același fel vor mai fi organizate și în viitor. De asemenea, a mai fost anunțat și un proiect important lansat de spitalul din Alba Iulia.
Acesta face referire la depunerea proiectului „Primii pași în familie” în Concursul Granturi Raiffeisen Comunitati, prin care se dorește realizarea unui spațiu în care tați să poată să se întâlnească cu micuții lor și cu mamele, în primele momente după naștere, în condiții de siguranță maximă pentru nou născuți. Proiectul poate fi votat pe site-ul raiffeisencomunitati.ro.
„Nu ne-am așteptat la o prezență masivă din partea cetățenilor, deoarece este ciudat să spui porți deschise la un spital de urgență, unde permanent porțile sunt deschise. Dorim însă foarte mult să ne apropiem de pacienții noștri și să le arătăm modul în care lucrăm. Din această cauză, în luna octombrie vor organiza o altă acțiune de același fel”, a declarat managerul Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, Nicoleta Coșarcă.
Urmăriţi şi pagina de Facebook a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia!