Femeile din judeţul Alba, cu vârste între 25 şi 64 de ani, indiferent de statutul de asigurat al femeii, pot beneficia în continuare de Programul Naţional de Screening pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin dacă solicită formulare medicilor de familie înscrişi în program. Coordonatorul programului, medicul Simona Căbulea a declarat că au fost primite anul acesta încă 1500 de formulare FS1 prin acest program.
Potrivit coordonatorului acestui program în judeţul Alba, medicul Simona Căbulea, femeile din judeţul nostru şi-au arătat interesul pentru acest program, care însă, în ultima perioadă, a fost mai puţin mediatizat, dar care continuă.
Prin intermediul acestui program de screening femeile pot afla dacă starea lor de sănătate este bună. În urma testării femeile, la care se descoperă un risc crescut pentru dezvoltarea acestei afecţiuni (leziuni sau alte modificări la nivelul colului uterin), sunt îndrumate către medicul specialist ginecolog, pentru consult, diagnostic şi tratament adecvat.
Urmăriţi şi pagina de Facebook a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia!