Despre externare

CE TREBUIE SĂ STIȚI LA EXTERNARE

În funcție de evoluția stării dumneavoastră de sănătate, medicul curant va decide, de comun acord, momentul externării. Vă recomandăm să anunțați familia și prietenii astfel încât plecarea din spital să fie cât mai ușoară pentru dumneavoastră. Dacă nu dispuneți de un mijloc de comunicare cu familia sau prieteni (telefon mobil) vă rugăm să solicitați sprijinul personalului medical.

Înainte de externare întrebați medicul dumneavoastră curant cu privire la recomandările de tratament și dietă la domiciliu. Întrebați dacă este necesar să vă faceți o programare pentru o consultație în spital sau în Ambulatoriu.

DOCUMENTE PRIMITE LA EXTERNARE

  • Bilet de externare
  • Scrisoare medicală pentru medicul de familie
  • Rețetă pentru tratament, dacă este cazul
  • Concediu medical, dacă este cazul
  • Decontul de cheltuieli

Nu uitați! Înainte de externare trebuie să prezentați pe secție Cardul de Sănătate pentru semnarea serviciilor pe card, în caz contrar va trebui să achitați contravaloarea serviciilor.