Program de vizită redus și alte măsuri la Spitalul din Alba Iulia pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin viroze respiratorii

„Începând de luni, 20 ianuarie, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia a fost redus programul de vizită al aparţinătorilor şi au fost adoptate o serie de măsuri pentru prevenirea răspândirii îmbolnăvirilor prin gripă şi alte viroze respiratorii.

Noul program de vizită este:

LUNI – VINERI între orele 17:00 – 19:00
SÂMBĂTA – DUMINICA între orele 14:00 – 16:00

Programul de vizită a fost, astfel, scurtat de la patru ore de luni până vineri, respectiv şase ore sâmbătă şi duminică, la două ore în fiecare zi din săptămână”.

Programul de relaţii cu aparţinătorii, în care personalul medical furnizează informaţii pacienţilor, se desfăşoară de luni până vineri, între orele 12:00-14:00.

„La secţia ATI, unde restricţiile erau mai mari, programul de vizită rămâne acelaşi (13:00 – 14:00, în fiecare zi din săptămână). Durata vizitei la ATI nu poate depăşi 10 minute. Programul de vizită la secţia ATI este diferit faţă de programul de vizită la celelalte secţii având în vedere gravitatea stării pacienţilor internaţi aici”. ( Programul de relaţii cu aparţinătorii se desfășoară în fiecare zi între orele 17:00 -18:00).

De asemenea, pentru prevenirea răspândirii îmbolnăvirilor au fost adoptate şi alte măsuri specifice. Se permite accesul unui singur vizitator în salon la un pacient, iar durata vizitei nu poate depăşi 30 de minute. Pe parcursul vizitei este necesară purtarea echipamentului de protecţie (mască, halat vizitatori, botoșei) şi utilizarea dezinfectantului de mâini la intrarea şi ieşirea din salon.

Vă rugăm ca în cazul în care prezentați orice fel de simptome care pot să indice o infecție respiratorie (tuse, strănut, nas înfundat, febră) să amânați vizitarea pacienților internați.

Ne bazăm pe colaborarea dumneavoastră, pentru siguranța pacienților, a celorlalți vizitatori și a personalului medico-sanitar.