Ambulatoriul de specialitate (policlinica) funcționează, în prezent, pe strada Mușețelului, nr. 2 și oferă servicii medicale de sănătate/consultații medicale pentru o gamă variată de specialități medicale. Pacienții au posibilitatea să utilizeze sistemul online de programări, pentru planificarea consultațiilor, dar se pot programa și telefonic, la numerele de la fișierele policlinicii: 0258826272 sau 0258835505 (de luni până vineri, între orele 07:00 și 15:00), dar și la numerele de telefon mobil: 0766066193 sau 0766066172 (de luni până vineri, între orele 13:00 și 15:00).
Programările online se realizează accesând portalul spitalului: https://portal.spitalalba.ro/Programari-Online. Programarea Online se realizează în doar câteva minute. Pacientul selectează perioada în care dorește, specialitatea medicală și medicul (dacă optează pentru unul). Ulterior, sistemul online caută intervale orare libere în perioada specificată de către dvs. După ce alegeți ziua și ora, trebuie să completați câmpurile cu: nume, prenume, data nașterii, observații (dacă sunt), nr. de telefon și să fiți de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal.
Ulterior, vi se va remite o fișă de date și rugămintea de a vă prezenta la consultație cu următoarele documente:
- BILET DE TRIMITERE de la medicul de familie
- Buletin/Carte de identitate sau certificat de naștere
- Card de sănătate
- Documente medicale anterioare (Scrisori medicale, Bilete externare, Analize medicale, Copii certificate medicale).
LISTĂ CABINETE DE SPECIALITATE | |
1 | ALERGOLOGIE SI IMUNOLOGIE CLINICA |
2 | CARDIOLOGIE |
3 | CHIRURGIE (Chirurgie generală, chirurgie vasculară, chirurgie plastică și reparatorie, neurochirurgie) |
4 | DERMATO-VENEROLOGIE |
5 | DIABET ZAHARAT,NUTIRITE SI BOLI METABOLICE |
6 | ENDOCRINOLOGIE |
7 | GASTROENTEROLOGIE |
8 | OBSTETRICA –GINECOLOGIE |
9 | INTERNE |
10 | LABORATOR ANALIZE MEDICALE |
11 | LABORATOR EXPLORARI FUNCTIONALE |
12 | MEDICINA MUNCII |
13 | MEDICINA SPORTIVA |
14 | NEFROLOGIE |
15 | NEUROLOGIE |
16 | O.R.L |
17 | OFTALMOLOGIE |
18 | ORTOPEDIE TRAUMATOLOGIE |
19 | PLANIFICARE FAMILIALA |
20 | PSIHIATRIE |
21 | PEDIATRIE |
22 | REUMATOLOGIE |
23 | UROLOGIE |
Consultațiile medicale sunt efectuate de către medici care lucrează în cadrul Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, dar există și cabinete medicale independente, cu medici angrenați doar în activitatea din policlinică, după cum urmează:
Cabinet de alergologie – dr. Izbășescu Diana Maria;
Cabinet medicina muncii – dr. Gheorghiu Lorena Maria și dr. Durnea Ioana;
Cabinet planificare familială – dr. Breazu Florina Adina;
Cabinet psihiatrie acuți – dr. Băra Laura.
Ambulatoriul de specialitate al SJU Alba Iulia va fi relocat în vechea sa locație, la parterul spitalului, unde a funcționat în urmă cu mai bine de 15 ani. În acest sens, există un proiect de extindere, modernizare și dotare pentru relocarea policlinicii.
Funcţionarea policlinicii în imobilul spitalului, la parterul corpurilor C și D, este necesară atât pentru pacienţi, cât şi pentru personalul care contribuie la efectuarea actului medical, în primul rând pentru ca aceştia să nu mai fie nevoiţi să parcurgă drumul dintre cele locaţii. Condiţiile de confort şi dotarea cu aparatură medicală performantă vor duce la îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale furnizate de spital și la creşterea gradului de satisfacţie a pacienţilor. De asemenea, timpul de așteptare pentru pacienți va fi redus.
Proiectul ”Extindere, Modernizare și Dotare în vederea Ambulatoriului integrat al Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia” este finanțat prin Programul Operațional Regional (POR). Valoarea investiției este de 13.237.807 lei (circa 2,7 mil. euro). Cofinanțarea Consiliului Județean Alba, în subordinea căruia se află spitalul, este de 2.751.072 de lei (circa 20%) din costul total, iar 10.486.735 de lei (circa 80%) sunt fonduri europene.
Proiectul presupune, pe lângă lucrări de construcție și amenajare, inclusiv achiziția a 539 de echipamente medicale noi.