Campanie de Informare, Educare și Comunicare „siguranța pacientului”
În perioada octombrie-decembrie 2017 Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, în parteneriat cu Direcția de Sănătate Publică Alba, desfășoară campania de informare, educare și comunicare “Siguranța pacientului”. Campania își propune informarea și educarea pacienților și a vizitatorilor privind modalitățile prin care se pot proteja față de infecțiile virale specifice sezonului rece, atunci când sunt internați sau vizitează pe cineva în spital.
În perioada de toamnă schimbările de temperatură ne afectează organismul. Dificultățile de adaptare a organismului la noile condiții de temperatură favorizează apariția virozelor specifice sezonului.
Pentru a vă proteja de aceste viroze, atunci când sunteți internat sau vizitați pe cineva în spital, este important să cunoașteți și să respectați câteva reguli de siguranță.
Codul de bune practici pentru vizitatori este afișat la intrarea în fiecare secție. Respectarea acestor reguli este importantă pentru protecția dumneavoastră și a pacienților spitalului.
Reguli de Siguranță pentru vizitatori și aparținători
- Dacă vă simțiți rău, în special dacă ați răcit, aveți febră, tușiți, vă curge nasul sau aveți diaree, vă rugăm să amânați vizita unui pacient internat în spital
- Respectați programul de vizită
- Copii nu au voie să efectueze vizite fără să fie însoțiți de adulți. Evitați să aduceți în vizită copii foarte mici
- Nu intrați mai mult de un vizitator în același timp la un pacient
- Respectați regulile de prevenire a infecțiilor în cadrul secției (de exemplu, folosiți halatul și botoșeii de unică folosință, mască)
- Nu vă așezați pe patul bolnavului
- Nu atingeți pansamentele sau alte echipamente din jurul pacientului
- Dacă ajutați pacientul în efectuarea igienei, folosiți mănuși de unică folosință. Aruncați mănușile după utilizare, conform instrucțiunilor personalului medical
- Evitați să veniți cu multe bagaje și nu depozitați genți sau plase pe patul bolnavului sau pe jos
- Păstrați curățenia din saloane și din spațiile comune
- Spălați-vă pe mâini înainte și după vizită
- Nu aduceți și nu administrați medicamente bolnavului fără știrea medicului curant
- Evitați să aduceți foarte multe alimente. Hrana preparată în spital este suficientă din punct de vedere calitativ și cantitativ, conform indicațiilor de dietă ale medicului. Dacă însă doriți să aduceți alimente, întrebați medicul ce poate pacientul mânca și nu aduceți multă mâncare deodată sau alimente care se pot strica
- Nu fumați în incinta spitalului
Reguli de siguranță pentru pacienți
- Folosiți obiectele dumneavoastră personale de igienă
- Spălați-vă pe mâini la intrarea și la ieșirea din salon, după folosirea grupului sanitar, înainte și după masă sau după alte activități pe care le desfășurați
- Folosiți șervețele de unică folosință ori de câte ori este nevoie (tuse, strănut). Aruncați șervețelul după utilizare, conform instrucțiunilor personalului medical
- Igiena personală totală sau parțială (cazuri speciale, pacienții imobilizați la pat) este obligatorie zilnic (în cazul pacienților imobilizați este asigurată de personalul secției)
- Serviți masa respectând instrucțiunile personalului medical
- Este interzisă păstrarea bagajelor în salon, sub paturi
- Îmbrăcămintea cu care ați venit o veți duce la garderobă
- Respectați indicațiile personalului medical cu privire la depozitarea alimentelor și colectarea deșeurilor
- Păstrați curățenia, ordinea și integritatea obiectelor sanitare, a mobilierului și lenjeriei din dotarea salonului
- Nu părăsiți incinta spitalului fără aprobarea medicului