Reuşită a medicilor albaiulieni: operaţie laparoscopică de extirpare a unui cancer de colon

Reuşită a medicilor albaiulieni: operaţie laparoscopică de extirpare a unui cancer de colon

dr-valeriu-izbasescuSecţia de Chirurgie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia şi-a extins aria de intervenţii chirurgicale laparoscopice. Pe lângă colecistectomiile laparoscopice „traditionale”, chirurgii albaiulieni efectuează  intervenții laparoscopice pentru hernii inghinale, hiatale, eventrații, splenectomii, apendicectomii, ulcere gastrice.

Recent, în spitalul din Alba Iulia a avut loc o intervenție labrioasă, pe cale laparoscopică, de extirpare a unui cancer de colon la un pacient de 81 de ani, diagnosticat endoscopic în serviciul de gastroenterologie al spitalului.

„Am intervenit chirurgical pe cale laparoscopică la un pacient cu tumoră malignă de colon ascendent care a invadat peretele abdominal, pe un abdomen afectat de o peritonită apendiculară operată în urmă cu mai mulți ani, ceea ce a îngreunat abordul laparoscopic.

S-a îndepartat colonul ce conținea tumora conform principiilor oncologice împreună cu peretele abdominal invadat urmate de refacerea tranzitului intestinal printr-o anastomoza(sutura) între intestinul subtire și colonul restant.

Evoluția pacientului a fost foarte bună, fără complicații, cu o recuperare mult mai rapidă și ușoară a pacientului și externare la 7 zile de la intervenție” a explicat medicul primar chirurg Valeriu Isbășescu.

Operațiile laparoscopice au avantajul unor incizii minime, cu reducerea suferinței pacientului, cu perioada de recuperare după operație mult redusă, cu riscuri mult mai mici de complicații și durată redusă de spitalizare.

„Apreciez ajutorul colegilor chirurgi și anestezisti, al asistentelor și infirmierelor cu care ne desfășuram activitatea permanent într-o munca de echipă, cât și colaborarea cu celelalte secții ale spitalului, în cazul de față cu colegii gastroenterologi care au evidențiat tumora” a mai precizat dr. Valeriu Isbășescu.

Urmăriţi şi pagina de Facebook a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia!