Surditatea este, potrivit statisticilor, cea mai frecventă boală prezentă la naştere afectând între 1 și 3 copii din 1.000 de nou-născuți. Depistarea acestei probleme poate fi, începând din această lună, realizată încă în primele zile de viaţă cu ajutorul unui aparat nou de care dispune Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia.
Aparatul care diagnostichează hipoacuzia profundă la nou născuţi a fost obţinut de Spitalul Judeţean Alba Iulia prin Proiectul Otoscreen, realizat de medicul Violeta Necula de la Clinica ORL din Cluj Napoca şi este finanţat integral de Fundaţia Vodafone România.
Screeningul este gratuit pentru toţi copiii născuţi în spitalul din Alba Iulia şi este foarte simplu de realizat, durează câteva minute pentru ambele urechi şi poate fi realizat când micuţul este liniştit sau doarme. Testul nu este invaziv şi poate fi repetat de câte ori este nevoie.
Potrivit medicilor, hipoacuzia congenitală poate fi rezolvată, în unele cazuri, cu mijloacele medicale și tehnologice disponibile la acest moment. Screeningul auditiv este din acest punct de vedere un pas foarte important pentru depistarea unei probleme de sănătate care are profunde implicaţii la nivel individual şi social.
„Acest tip de analită este realizată pentru prima dată în Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia la nou născuți. Până la acest moment problemele de auz erau depistate abia după externare. Este foarte importantă o diagnosticare imediat după naștere pentru găsirea celor mai bune soluții medicale pentru copil”, a explicat medicul primar neonatolog Angele Groza, de la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia.
Urmăriţi şi pagina oficială de Facebook a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia!