În ultimii aproximativ doi ani, de la preluarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba de către administraţia judeţeană, mai multe compartimente ale instituţiei sanitare şi-au îmunătăţit simţitor aspectul şi au fost dotate corespunzător. Reabilitări au fost realizate şi la Serviciul de Anatomie patologică, unde au fost înlocuite uşile cu unele de termopan şi a fost schimbată pardoseala cu unul covor PVC, care să corespundă normelor spitaliceşti.
Lucrări de renovare în toată clădirea
Pentru igenienizarea clădirii în care funcţionează Serviciul de Anatomie patologică şi Serviciul Judeţean de medicină legală din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba au fost realitare şi zugrăveli şi alte modernizări.
„Atât la primul etaj cât și la parterul clădirii au fost efectuate lucrări de îmbunătățire a standerdelor medicale. De asemenea, s-au făcut îmbunătățiri importante și în Morga spitalului care a fost complet renovată. S-a schimbat gresia, faianța și ușile, s-au făcut zugrăveli și a fost achiziționat un frigider nou. Putem spune acum că spațiul corespunde din toate punctele de vedere. Acestui serviciu trebuia să i se dea respectul cuvenit iar acest lucru s-a realizat”, a explicat medicul Gheorghe Vieru, șeful Serviciul Judeţean de medicină legală.